România nu are o problemă de guvern. România are o problemă de identitate. Am stat de vorbă cu oameni care au acoperit războaie. Cu oameni care au stat în sălile unde se decide soarta lumii. Și am învățat un singur lucru, care se aplică peste tot, în orice limbă: nimeni nu-ți va apăra identitatea în locul tău. Nu Bruxelles-ul. Nu rapoartele scrise de consilieri care nu au pus piciorul într-un sat românesc de zece ani.
Suntem un popor de aproape două mii de ani pe acest pământ. Nu suntem o „narațiune.” Nu suntem un „construct.” Suntem o națiune — cu morți în două războaie mondiale, cu graniță apărată cu sânge, cu o limbă care a supraviețuit imperiilor. Și în seara asta, cineva, undeva, la un birou cu aer condiționat, ne explică nouă ce înseamnă patriotismul. Nu. Noi le explicăm lor.
Aici, la Realitatea Plus – Televiziunea Poporului, am spus-o de la început: suveranismul nu e un cuvânt murdar. E cuvântul cu care orice națiune serioasă din lume își apără dreptul de a decide singură pentru ea însăși. Americanii îl apără fără rușine — au ieșit din acorduri internaționale de câte ori interesul american a cerut-o. Francezii îl apără fără rușine — de Gaulle a scos Franța din comanda militară a NATO ca să decidă singură despre propria apărare. Ungurii îl apără fără rușine — au respins cotele de la Bruxelles și au întrebat direct poporul.
Doar nouă ni s-a băgat în cap că a vrea să decizi singur pentru țara ta e ceva de care trebuie să te scuzi. Se termină în seara asta. Dar — și aici vreau să fiu foarte clară — a apăra suveranitatea țării asteia nu înseamnă să urăști pe cineva. Suveranismul nostru nu are nevoie de ură ca să respire. Are nevoie de demnitate.
Și vreau să spun ceva ce nu se spune des la televizor: noi nu ne schimbăm poziția după cine ne cere sprijinul în seara respectivă. Nu suntem cu cineva azi și împotriva lui mâine, pentru că așa cere momentul politic. Nu suntem cu un partid la o campanie și cu altul peste trei luni, pentru că vântul s-a schimbat. România suverană nu are nevoie de aliați de circumstanță. Are nevoie de voci care spun același lucru și când e ușor, și când e greu. Asta am fost. Asta rămânem.
Nu venim în seara asta să scandalizăm. Venim să punem întrebări grele, cu argumente, oricui — indiferent de partid, indiferent de funcție, indiferent cine se simte incomod. Pentru că asta separă o televiziune adevărată de o gașcă de galerie: noi întrebăm. Ei doar aplaudă.
România de azi are patru din zece cetățeni care simt că nu mai sunt reprezentați. Are un Parlament blocat. Are un popor obosit să aleagă între umilință și extremism, ca și cum astea ar fi singurele două opțiuni. Nu sunt. Există o a treia cale. Se numește demnitate națională fără ură. Se numește dialog fără genunchi la pământ. Se numește: consecvență, nu conjunctură. Se numește: românii, mai întâi.
Asta e linia noastră editorială. Nu s-a schimbat niciodată. Doar s-a întărit. În seara asta, îl avem în platou pe omul din centrul acestei crize — Dan Dungaciu. Nu ca să-l aplaudăm. Nu ca să-l demolăm. Ca să-l întrebăm exact ce cred milioane de români în seara asta, dar nu au microfonul să o spună.
România, mai întâi. Fără ură. Cu demnitate. Cu consecvență.
