Termocentrala Mintia va fi oprită

mintia
Termocentrala Mintia va fi oprită. Conducerea unității susține că au loc lucrări de întreținere, iar sindicaliștii spun că lipsa cărbunelui și lucrările care se execută la infrastructura feroviară au dus la sistarea activității.
Sistarea activității este programată pentru perioada 23 august - 3 septembrie.Totodată, reprezentanții Sindicatului Solidaritatea Hunedoara subliniază că stocurile de cărbune ale termocentralei sunt zero. Cristian Iștoc mai menționează că astfel de opriri au existat doar acum mai bine de 20 de ani și acestea au fost pentru lucrări de curățire a barajului.În urmă cu o săptămână Executivul a aprobat programul de iarnă pentru sistemul energetic. Pentru prima dată, Complexul Energetic Hunedoara nu a fost menționat în acest document. Astfel, nu se cunoaște ce stoc de cărbune trebuie să existe la nivelul celor două termocentrale din cadrul societății energetice pentru perioada de iarnă cuprinsă între 1 noiembrie 2019 – 31 martie 2020. Potrivit datelor oficiale, minele din Valea Jiului produc circa 1.100 de tone de huilă zilnic.
Citește și:
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
- 14:41 - Alertă cibernetică: rețea de spionaj a Rusiei, destructurată de FBI și cu ajutorul SRI. Nicușor Dan: „Continuă războiul hibrid”
- 14:38 - George Simion, la ieșirea din sediul CNA: „S-au făcut plățile, emisia trebuie să continue”
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











