Doi vecini din Vulcan s-au reclamat reciproc la Poliție, în urma unui conflict care a avut loc între ei.
Doi vecini din Vulcan s-au reclamat reciproc la Poliție, în urma unui conflict care a avut loc între ei. Unul dintre bărbați susține că ar fi fost amenințat cu un topor iar celălalt, cu un pistol, în cauză fiind deschis un dosar penal.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, prima reclamație a venit de la un bărbat de 35 de ani care s-a plâns că, în cursul nopții de luni spre marți, a avut o altercație cu un vecin de 30 de ani, care i-ar fi lovit ușa cu un topor.
La rândul său, bărbatul de 30 de ani a sesizat Poliția Vulcan afirmând că, în timp ce se afla în casa scării, în urma unui conflict spontan cu un vecin, acesta din urmă a scos un pistol și a tras asupra lui trei focuri de armă.
“În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că pistolul a fost folosit de către vecinul de 35 de ani, cu care acesta a avut conflictul. Pistolul fost ridicat de anchetatori, în vederea expertizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Bărbatul de 30 de ani a fost transportat în stare de conștiență la spitalul din Vulcan, dar nu a rămas internat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violențe, amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și distrugere.
foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Hunedoara