Doi vecini din Vulcan s-au reclamat reciproc la Poliţie, în urma unui conflict care a avut loc între ei. Unul dintre bărbaţi susține că ar fi fost ameninţat cu un topor iar celălalt, cu un pistol, în cauză fiind deschis un dosar penal.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, prima reclamaţie a venit de la un bărbat de 35 de ani care s-a plâns că, în cursul nopţii de luni spre marţi, a avut o altercaţie cu un vecin de 30 de ani, care i-ar fi lovit uşa cu un topor.
La rândul său, bărbatul de 30 de ani a sesizat Poliţia Vulcan afirmând că, în timp ce se afla în casa scării, în urma unui conflict spontan cu un vecin, acesta din urmă a scos un pistol şi a tras asupra lui trei focuri de armă.
“În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit faptul că pistolul a fost folosit de către vecinul de 35 de ani, cu care acesta a avut conflictul. Pistolul fost ridicat de anchetatori, în vederea expertizării”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.
Bărbatul de 30 de ani a fost transportat în stare de conştienţă la spitalul din Vulcan, dar nu a rămas internat.
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe, ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi distrugere.
foto: arhiva
Sursa: Realitatea de Hunedoara