Zece angajaţi ai Minei Lupeni, inclusiv directorul, în izolare după ce un angajat s-a infectat cu COVID-19

Zece angajaţi ai Minei Lupeni, inclusiv directorul, în izolare după ce un angajat s-a infectat cu COVID-19
Un electrician al sucursalei miniere a fost depistat pozitiv la infecţia cu noul coronavirus
Zece angajaţi ai Minei Lupeni din judeţul Hunedoara, inclusiv directorul unităţii, au intrat, miercuri, în izolare pentru 14 zile după ce un electrician al sucursalei miniere a fost depistat pozitiv la infecţia cu noul coronavirus.
Potrivit primelor informaţii, cazul de infectare cu COVID-19 a fost confirmat în urma contactului dintre salariatul minei şi persoane din afara societăţii.
"Avem un caz confirmat la EM Lupeni şi, pentru a fi siguri că nu se propagă acest virus, toţi cei care au fost contacţi ai persoanei respective au intrat în izolare la domiciliu pentru 14 zile. Vorbim de 10 persoane, colegi de muncă ai persoanei infectate. El nu a intrat în contact direct cu minerii pentru că vestiarul său nu era comun cu cel al minerilor", a declarat, pentru AGERPRES, administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara (CEH), Cristian Roşu.
El a arătat că, de la primele semne de suspiciune, la nivelul sucursalei au fost dispuse măsuri de limitare a riscurilor de transmitere a virusului prin izolarea şi dezinfectarea perimetrelor potenţial infectate, cum ar fi vestiarul sau atelierul electric.
Totodată, au fost aplicate recomandările Direcţiei de Sănătate Publică şi reglementările sanitare, cu scopul protejării salariaţilor împotriva infectării cu noul coronavirus.
Citește și:
- 19:36 - Scene de groază într-o familie din Iași: un bărbat și-ar fi omorât fiul și ar fi vrut să scape de cadavru
- 18:32 - Europa, în fața unei noi crize a carburanților: statele vecine intervin, România încă analizează
- 17:50 - Trump amenință că SUA ar putea abandona deblocarea Strâmtorii Ormuz, după refuzul aliaților NATO
- 17:09 - Scene șocante în Brăila: femeie înjunghiată de soț după ce i-a spus că vrea să divorțeze
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











