Tâlhărie înscenată, la Simeria

Tâlhărie înscenată, la Simeria
Polițiștii au început cercetări pentru tâlhărie calificată, însă, în urma investigațiilor s-a stabilit că tânărul a mințit.
Angajatul unei firme de curierat a înscenat că a fost tâlhărit, în Simeria, județul Hunedoara, spunând că a fost atacat cu spray lacrimogen pentru a i se fura suma de 18.000 de lei. În realitate, banii îi trebuiau să acopere o datorie mai veche.
Polițiștii orașului Simeria au fost sesizați vineri seara de un tânăr de 22 de ani, din Deva, angajat al unei firme de curierat, care s-a plâns că, în timp ce se afla în localitatea Săulești, a fost tâlhărit și i-au fost furați peste 18.000 de lei de către persoane necunoscute, care i-ar fi pulverizat în față spray iritant-lacrimogen.
Polițiștii au început cercetări pentru tâlhărie calificată, însă, în urma investigațiilor s-a stabilit că tânărul a mințit.
„Din cercetări, a reieșit faptul că acesta a înscenat furtul sumei de bani respective pentru acoperirea unor datorii mai vechi și a fost ajutat în acest demers de alți trei tineri (doi tineri și o tânără, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani)”, au transmis eprezentanții Poliției Hunedoara.
În fața noilor date, polițiștii au schimbat încadrarea juridică și fac cercetări pentru delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare.
Tânărul de 22 de ani a fost reținut, iar după percheziții la el acasă, au fost recuperați 11.000 de lei.
Ceilalți trei tineri, care l-au ajutat să însceneze tâlhăria, sunt cercetați pentru complicitate la delapidare și inducerea în eroare a organelor judiciare. ȘI ei au fost reținuți pentru 24 de ore, atât ei, cât și tânărul de 22 de ani urmând să fie prezentați instanței pentru luarea măsurilor legale.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











