PEDEPSE MAI ASPRE PENTRU CEI CARE ELUDEAZĂ SANCȚIUNILE UE. LEGEA VIZEAZĂ TERORISMUL, CONFLICTELE MILITARE ȘI CRIPTOACTIVELE

PEDEPSE MAI ASPRE PENTRU CEI CARE ELUDEAZĂ SANCȚIUNILE UE. LEGEA VIZEAZĂ TERORISMUL, CONFLICTELE MILITARE ȘI CRIPTOACTIVELE
Guvernul a adoptat joi un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru persoanele și companiile care ocolesc sancțiunile stabilite la nivelul Uniunii Europene.
Guvernul a adoptat joi un proiect de lege care înăsprește pedepsele pentru persoanele și companiile care ocolesc sancțiunile stabilite la nivelul Uniunii Europene. Dacă până acum aceste fapte erau tratate ca simple acte de neglijență, de acum ele devin infracțiuni grave, cu pedepse cu închisoarea între 1 și 5 ani, iar în cazuri agravante de până la 12 ani, a anunțat ministra de Externe, Oana Țoiu.
„Scopul este de a genera un efect de descurajare împotriva celor care fac parte din rețelele teroriste, împotriva celor care fac parte din rețelele care finanțează conflicte militare”, a explicat aceasta.
Proiectul de lege, elaborat împreună cu Ministerul Justiției, modifică ordonanța de urgență 202/2008 și a fost transmis Parlamentului în procedură de urgență, România având termen până la sfârșitul lunii noiembrie pentru transpunerea directivei europene.
Potrivit Oanei Țoiu, noua legislație transferă competența la DIICOT și transmite un mesaj ferm că „eludarea sancțiunilor este o amenințare la adresa securității naționale”. În plus, sunt incluse și criptoactivele în definiția fondurilor, pentru a bloca transferurile prin afara sistemului financiar tradițional.
Pedepsele vizează și comerțul cu bunuri restricționate — produse militare, tehnologii cu dublă utilizare sau ascunderea de active prin furnizarea de informații false. În cazurile minore, cresc și amenzile contravenționale, între 10.000 și 100.000 de lei, cu confiscarea obligatorie a bunurilor implicate.
Un alt element este aplicarea principiului extrateritorialității: legea se va aplica și cetățenilor sau companiilor românești care încalcă sancțiunile UE chiar și în afara țării, indiferent de legislația locală. „Acest lucru blochează posibilitatea de a folosi jurisdicții terțe ca paravan”, a punctat ministra.
Totodată, este introdusă protecția avertizorilor de integritate și obligația de raportare transparentă a datelor privind investigațiile și condamnările, pentru alinierea la standardele europene.
„Înăsprirea radicală a pedepselor trebuie să aibă un efect de descurajare, dar și de consolidare a poziției României ca partener de încredere, atât în cadrul Uniunii Europene, cât și față de celelalte țări”, a subliniat Oana Țoiu.
Guvernul estimează că proiectul va fi adoptat de Parlament până la finalul anului.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 11:38 - Anca Alexandrescu, despre culisele negocierilor de la Cotroceni: "După discuțiile de astăzi nu vom avea niciun rezultat". Întâlniri cruciale zilele viitoare
- 11:13 - Mesajul lui George Simion, după negocierile cu președintele Nicușor Dan: ”Este timpul să fim parte a soluțiilor responsabile”-VIDEO
- 15:54 - Ministrul Economiei demontează criticile privind programul SAFE: „România nu aruncă banii pe fereastră”
- 18:20 - EXCLUSIV | Ana Maria Păcuraru, singurul jurnalist român prezent la Beijing în cel mai tensionat moment diplomatic al anului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News













