Johannis a promulgat legea de dublare a alocațiilor pentru copii

Johannis a promulgat legea de dublare a alocațiilor pentru copii
Președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, legea prin care sunt dublate alocațiile pentru copii. Suma ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.Camera Deputaţilor a adoptat, pe 18 decembrie, decizional, proiectul de lege ce prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Astfel, legea prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii astfel:
- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;
- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Ludovic Orban amână dublarea alocațiilor: Și dacă am vrea, nu le-am putea majora
Dublarea alocațiilor de la începutul acestui an, votată de parlamentari la propunerea PSD, se amână. Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat că vrea să întârzie cu 6 luni termenul pentru majorare. Opoziția critică intenția premierului, părinții cer guvernului mai multă responsabilitate, iar economiștii avertizează că amânarea nu rezolvă problema reală: lipsa banilor la bugetul de stat.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 15:14 - România, tot mai dependentă de gazul extern. Importurile au crescut masiv, pe fondul declinului extracției interne
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 19:34 - România: făină ieftină, pâine scumpă. De ce produsele de bază costă mai mult decât în Spania sau Italia
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)