ROVaccinare avertizează! Pe internet circulă o dezinformare cu zeci de mii de distribuiri. Despre ce este vorba

ROVaccinare avertizează! Pe internet circulă o dezinformare cu zeci de mii de distribuiri. Despre ce este vorba
Afirmația că apa cu lămâie ar proteja de COVID-19 este una complet falsă
Platforma ROVaccinare avertizează în legătură cu „o altă bazaconie, păcăleală veche, dar cu peste o sută de mii de distribuiri: apa cu lămâie poate proteja împotriva Covid-19”.
Un text în care se afirmă că apa caldă cu lămâie protejează împotriva noului coronavirus a fost distribuit de peste o sută de mii de ori pe Facebook, atrag atenția reprezentanții ROVaccinare.
Afirmația că apa cu lămâie ar proteja de COVID-19 este una complet falsă.
Experții au declarat pentru AFP că nu există dovezi că acest lucru este eficient în prevenirea bolii și că a practica o igienă bună este cel mai bun mod de a rămâne sănătos. Autoritățile locale și internaționale de sănătate au insistat, de asemenea, de la începutul pandemiei, că apa cu lămâie nu vindecă o infecție virală, potrivit ROVaccinare.
O imagine care conține doar text care susține că consumul de apă caldă cu lămâie protejează împotriva ‘acestui virus’ a fost distribuită de peste 103,000 de ori pe Facebook. Aceste tipuri de afirmații false au apărut în întreaga lume când a izbucnit pandemia în martie 2020 și au fost demontate de AFP în diferite limbi, inclusiv franceză sau engleză. Versiunea românească a acestei păcăleli vechi pare a fi o traducere aproape directă a celorlalte care au apărut în urmă cu un an și au fost demontate, de exemplu în Australia, India și Africa de Sud sau Franța, arată reprezentanții ROVaccinare.
Nicio autoritate oficială nu recomandă apă cu lămâie.
Ministerul Sănătății din România a respins afirmațiile privind apa cu lămâie și coronavirus în martie 2020. Consumul de lămâie (proaspătă sau în apă fierbinte) nu previne și nu vindecă infecția cu coronavirus’, spune un text postat pe pagina de Facebook a Ministerului Sănătății în 12 martie 2020. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) face același lucru pe pagina dedicată Covid-19 numită Fapt sau ficțiune.
Nu există dovezi științifice că lămâia previne Covid-19. Cu toate acestea, în general, OMS recomandă consumul de fructe și legume adecvate că parte a unei diete sănătoase, au mai transmis aceștia.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






