CANCELARUL GERMANIEI: "NU MAI TRĂIM ÎN CONDIŢII DE PACE"

CANCELARUL GERMANIEI: "NU MAI TRĂIM ÎN CONDIŢII DE PACE"
Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni că „nu suntem în război, dar nici în timp de pace nu mai suntem”, avertizând că lumea trece prin schimbări fundamentale.
Merz a afirmat că ordinea internaţională bazată pe reguli este înlocuită de politica forţei brutale, adeseori fiind însoţită de forţa militară. „Trăim într-o lume complet diferită”, a spus el.
Cancelarul și-a exprimat, în acest context, îngrijorarea față de dronele neidentificate din Danemarca și nordul Germaniei, care, spune acesta, deși păreau neînarmate, aveau tehnologie de supraveghere și o anvergură a aripilor de până la opt metri.
„Încă nu ştim exact de unde proveneau, dar bănuiala este că veneau din Rusia”, a afirmat Friedrich Merz.
Combaterea acestei ameninţări reprezintă o problemă complexă, întrucât Germania este o ţară dens populată, a explicat cancelarul Merz, adăugând că o dronă de opt metri nu poate fi pur şi simplu doborâtă în cer.
„Ar putea să se prăbuşească într-o curte, deasupra unei grădiniţe de copii, deasupra unui spital. Trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce facem', a afirmat şeful guvernului german, potrivit căruia cea mai bună abordare ar fi 'să împiedicăm aceste drone să intre în spaţiul aerian european”.
Citește și:
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:39 - Daniel Udrescu: Cele mai solide strategii profesionale nu se nasc din…
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











