I-a făcut cu ochiul o bicicletă electrică și nu s-a dat înapoi de la nimic ca să pună mâna pe ea. Este isprava unui tânăr din județul Hunedoara care, după ce a furat bicicleta, s-a urcat la volan fără permis, într-o mașină închriată. 

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că, din incinta unui centru comercial din Deva, autori necunoscuți au sustras, prin secționarea unui lanț anti-furt, o bicicletă electrică expusă la vânzare.

Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva au întocmit un dosar penal, iar în urma cercetărilor efectuate l-au identificat în scurt timp pe cel bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat reclamate. Acesta este un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Petrila, faţă de care poliţiştii au extins cercetările și sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără a poseda permis de conducere.

Din cercetări, poliţiştii au stabilit că tânărul a introdus bicicleta sustrasă în portbagajul unui autoturism (închiriat de la o persoană fizică), iar apoi a urcat la volanul autoturismului și l-a condus pe drumurile publice din municipiul Deva până în orașul Petrila (unde a şi fost prins şi reţinut de poliţişti).

Față de tânăr, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii, pe o durată de 24 de ore. Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva, urmând a fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Sursa: Realitatea de Hunedoara

Articolul precedentAu fost semnate contractele de finanțare pentru 3 rute turistice și culturale din Programul „România Atractivă”: ruta castrelor, ruta castelelor și ruta cetăților
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET