Accident în lanț pe autostradă, în apropiere de Orăștie, din cauza roții unui TIR

Accident în lanț pe autostradă, în apropiere de Orăștie, din cauza roții unui TIR
Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că autovehiculele au lovit, pe rând, roata desprinsă de la autotren.
Două camioane TIR şi şase autoturisme au fost implicate într-un accident în lanţ care a avut loc pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu-Deva, în zona localităţii Orăştie, după ce roata unui autotren s-a desprins şi a ajuns pe carosabil.
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, în urma incidentului a rezultat o ciocnire în lanţ între şase autoturisme şi două autotrenuri, fără să fie consemnate victime.
Din primele cercetări ale poliţiştilor, se pare că autovehiculele au lovit, pe rând, roata desprinsă de la autotren.
"Din fericire nu sunt victime, ci doar pagube materiale", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, Bogdan Niţu.
Circulaţia rutieră în zona accidentului s-a desfășurat îngreunat pe banda 2, iar banda 1 şi cea de urgenţă au fost temporar închise.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











