Zece locuitori din municipiul Brad, premiați după ce în 2022 au făcut fapte bune

Zece locuitori din municipiul Brad, premiați după ce în 2022 au făcut fapte bune
La final de an, 10 cetățeni cu spirit civic, din municipiul Brad, au fost răsplătiți de conducerea Politiei Municipiului Brad cu diplome de merit
La final de an, 10 cetățeni cu spirit civic, din municipiul Brad, au fost răsplătiți de conducerea Politiei Municipiului Brad cu diplome de merit și au primit aprecierea polițiștilor și a comunității pentru spiritul civic de care au dat dovadă.
Cei 10 brădeni, aparținând tuturor categoriilor socio-profesionale și de vârstă, au găsit în cursul acestui an diferite bunuri, sume de bani sau portofele cu acte personale pe raza municipiului Brad și le-au dus polițiștilor, care i-au identificat pe cei cărora le aparțineau și le-au restituit.
Cei 10 au fost invitați la sediul Poliției, petru a fi felicitați personal de seful Poliției Municipiului Brad, comisar șef de poliție Stehan Leonard Valer, iar o parte dintre aceștia au reușit să fie prezenți la ceremonia organizată în cinstea lor.
Toți cei prezenți au considerat că nu au făcut nimic ieșit din comun și nu s-au gândit nicio clipă să păstreze sumele de bani găsite, apreciind că așa ar trebui să procedeze orice cetățean de bună-credință. Deși se confruntă frecvent cu astfel de situații, mai ales în preajma sărbătorilor, când unii sunt cuprinși de febra cumpărăturilor și devin neatenți, uitându-și bunurile personale în locuri publice, polițiștii consideră că astfel de exemple pozitive trebuie promovate în comunitate, deopotrivă cu recomandările preventive privind atenția de care ar trebui să dea dovadă cetățenii cu privire la protejarea patrimoniului personal, pentru a nu deveni victimele infracțiunii de furt.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 18:25 - Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în turul 3 la WTA Madrid: victorie în două seturi
- 17:49 - A câștigat 44 de milioane de euro la loto, dar și-a mințit soția zile întregi
- 17:29 - Polițist din Galați, lăsat fără permis după ce a fost prins cu 121 km/h în localitate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














