„Ziua Recoltei” nu se mai ține pe amplasamentul vechiului târg de la Cristur. Eveniment „mutat” în Deva

1275931_953251561355456_3720841436036428783_o
Gospodinele din Deva și din împrejurimi sunt invitate să își umple cămările cu legume proaspete la “Ziua Recoltei”, eveniment ce se va desfășura în perioada 28 -30 septembrie. Anul acesta, organizatorii au schimbat locația. Manifestarea nu va mai avea loc pe amplasamentul vechiului târg din localitatea Cristur, ci pe platoul de la poalele Cetății din oraș.
Peste 50 de comercianți și producători tradiționali, atât locali, cât și din alte zone ale țării, vor fi prezenți la eveniment. Timp de trei zile, negustori din județele Hunedoara, Alba, Arad, Cluj, Gorj, Sibiu și Timiș vor oferi spre vânzare legume și fructe de sezon, preparate tradiționale din carne, conserve și dulcețuri, produse apicole, must și vinuri românești, ceaiuri, dulciuri, flori, suvenire și obiecte de artizanat.
Copiii sunt invitați la parcul de distracții amenajat în incinta târgului. Atmosfera de sărbătoare va fi completată cu muzică de toate genurile. Elena Evsei, Andra Matei, Ovidiu Nechita, Ovidiu Furnea și Doriana Talpeș Cristina Vasiu, vor urca pe scenă în prima seară a evenimentului. În a doua zi a evenimentului va veni rândul mai multor grupuri folclorice să întrețină atmosfera de voie bună. Ansamblul ”Românașul” al Liceului de Arte ”Sigismund Toduță” Deva, Ansamblul ”Ritmuri Zărăndene” din satul Hărțăgani, Ansamblul ”Făeragul” din Certeju de Sus și ”Junii Petrileni” din Valea Jiului, vor susține un spectacol. În a treia seară, și ultima a manifestării, îi vor încânta pe cei prezenți la „Ziua Recoltei”, din Deva, interpreții Mihai Petreuș, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Aida Busuioc și Monalisa Șufan. De acompaniament se va ocupa grupul instrumental condus de prof. Ionel Coza
Târgul va fi deschis până seara târziu, pe toată durata evenimentului.
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:56 - Alexandra Păcuraru, după hotărârea CNA de a menține decizia de retragere a licenței televiziunii Realitatea PLUS: „Au fost pregătiți să respingă orice argument! Au câștigat doar prima luptă”- VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










