Universitatea din Petroșani, implicată în acțiuni caritabile

upet locuri
Universitatea din Petroșani, implicată în acțiuni caritabile. Colectivul de cadre didactice a Universității din Petroșani se implică în acțiuni caritabile. La fel ca în fiecare an, reprezentanții instituției de învățământ superior din Valea Jiului vin în sprijinul vârstnicilor aflați în nevoie. De altfel, tot în această perioadă, la universitate sunt așteptați și grupuri de colindători.
“Pe lângă tradiționalele grupuri de colindători care ne vor veni de la casele de copii, vom căuta fie individual, fie în colectivități să încercăm să alinăm sufletele celor în vârstă care dorim să simtă aceste sărbători. Căutăm să vedem în rândul studenților noștri că au un zâmbet, să vedem dacă putem să facem mai mult și pentru ei, care din anumite motive nu au fost atât de norocoși în viață”, a spus prof. Univ. dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani.În fiecare an, în perioada sărbătorilor de iarnă, cadrele didactice ale Universității din Petroșani sunt angrenate în activități caritabile. La fel fac și studenții care sunt organizați în ligi sau asociații.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














