Unitățile școlare transformate în centre de rugăciune

scoala
Două foste unități școlare din municipiul Petroșani ar putea fi transformate în centre de rugăciune. Numărul elevilor este în continuă scădere, iar grădinița nr. 2 de pe strada Dacia și școala gimnazială din Dâlja Mare au fost închise, iar elevii transferați la alte unități de învățământ din oraș. Acum, cele două clădiri și-ar putea schimba destinația, devenind centre de rugăciune.
“Prin cererea (…) Uniunea Penticostală din România – Biserica Penticostală Filadelfia din Petroșani solicită atribuirea clădirii în care a funcționat grădinița nr. 2 de pe strada Dacia, nr. 9, în vederea desfășurării slujbelor religioase pentru persoanele din zona Coloniei”, arată documentația.
Clădirea fostei școli din Dâlja ar puitea fi transformată în loc pentru desfășurarea unor activități de interes public.
“Preotul paroh Luca Florin Gheorghe, al Parohiei Aninoasa – filiala Dâlja Mare solicită (…) spațiul clădirii în care a funcționat Școala Gimnazială din Dâlja Mare pentru organizarea diverselor evenimente sociale și culturale, iar dl Negoi Traian Tiberiu (…) solicită atribuirea aceluiași spațiu în vederea desfășurării unor activități locale tradiționale sau de interes public. Pentru a putea da curs acestor solicitări se impune adoptarea unei hotărâri de consiliu pentru solicitarea schimbării destinației acestor imobile”, arată aceeași documentație.
Propunerea a fost adoptată de consilierii locali de la Petroșani. Urmează însă ca avizele finale să le dea Ministerul Educației.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 21:30 - Zelenski îi mulțumește lui Nicușor Dan după dezvăluirile despre drona din Galați: „Faptele sunt cel mai bun leac împotriva minciunilor lui Putin”
- 19:52 - Sorana Cîrstea a vorbit despre retragere după calificarea în sferturile Roland Garros: „Decizia nu s-a schimbat”
- 18:47 - Emmanuel Macron, mesaj după triumful PSG în Liga Campionilor: „O nouă stea strălucește deasupra Parisului”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














