Un oraș minier renaște datorită turismului

straja
Ani la rând s-a vorbit de turism ca fiind alternativă la minerit. Abia acum, la Lupeni începe să funcționeze acest plan. Straja aduce venituri importante la bugetul local al municipiului Petroșani. Edilii se gândesc să transforme toată localitatea într-una turistică. Pentru împlinirea acestui deziderat sunt necesare fonduri. Există posibilitatea accesării unor fonduri europene, dar și fonduri guvernamentale.
”Din punctul meu de vedere, stațiunea Straja este o perlă nu numai a Văii Jiului și toți care au fost în Straja s-au simțit foarte bine. Avem pârtii foarte bine întreținute, avem un peisaj deosebit, oameni primitori, avem prețuri destul de mici comparativ cu celelalte stațiuni din țară. Noi am încercat să ținem prețurile cât mai jos cu putință și cred că în mare parte am reușit. Sunt foarte mulți turiști care vin în Straja, cred că sunt sute de mii, dacă ne gîndim că doar într-o zi de sâmbătă sunt peste 5.000 de turiști. Acest lucru ne dă speranță pentru viitor, ne dă speranță că poate vom reuși să avem un oraș atât de frumos, atât de bine întreținut, încât să avem stațiunea Lupeni, nu stațiunea Straja”, a declarat primarul Lupeniului, Lucian Resmeriță.Lupeniul este un oraș care s-a dezvoltat, în principal, datorită industriei miniere. Istoria noastră și viața noastră de zi cu zi, în ultimele două secole, au gravitat în jurul mineritului. Acum, sectorul minier este în restrângere, dar comunitatea locală caută noi soluții de dezvoltare. Pentru tot mai mulți oameni, Lupeniul a devenit sinonim cu turismul de calitate pe care fiecare caută să îl construiască în stațiunea turistică Straja.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










