Un milion de lei, „pus la bătaie”, din „puşculiţa” Devei, pentru proiecte în domeniile sport şi culte

Foto Finantari nerambursabile
Se deschide "robinetul" cu bani pentru ONG-uri şi culte. Primăria Deva a lansat a doua sesiune de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general. Suma de un milion de lei este „pusă la bătaie”. Împărţeala a fost făcută, într-o primă fază: mai puţin de un sfert din bani vor fi repartizaţi pentru proiecte depuse în domeniul sportul. Restul, de 800.000 de lei, vor ajunge la culte.
Persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial (asociaţii sau fundaţii constituite conform legii), care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, sunt invitate să depună oferte în vederea atribuirii contractelor de finanţare nerambursabilă, pentru aceste două domenii. Sesiunea de acordare a finanţărilor nerambursabile se desfăşoară în perioada septembrie -15 decembrie 2018.
“Suma totală alocată de la bugetul local pentru a doua sesiune din acest an de acordare a finanţărilor nerambursabile de la bugetul local pentru activităţi nonprofit de interes general este de 1.000.000 de lei, repartizată astfel: sport (200.000 lei) şi culte (800.000 lei). Toate informaţiile privind procedura de solicitare a finanţării nerambursabile de la bugetul local şi criteriile de acordare a acesteia se regăsesc în “Ghidul solicitantului”, care poate fi procurat de la Primăria Municipiului Deva sau poate fi consultat pe site-ul oficial al instituţiei”, informează reprezentanţii municipalităţii.
Proiectele pot fi depuse până pe 12 octombrie, la ora 12:00. Acestea vor fi evaluate şi selectate, procedură care va avea loc patru zile mai târziu, pe 16 octombrie, de către o comisie stabilită prin hotărâre de Consiliu Local (CL) Deva.
După încheierea procedurii, secretariatul Comisiei de evaluare a proiectelor va comunica, în scris, solicitanţilor selecţionaţi sumele aprobate, în vederea încheierii contractelor de finanţare nerambursabilă, precum şi solicitanţilor neselecţionaţi motivele care au condus la neacordarea finanţării.
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






