Un copil a căzut de la etaj în interiorul unui mall din vestul țării

Un copil a căzut de la etaj în interiorul unui mall din vestul țării
Potrivit mai multor martori care au sunat la 112, copilul a fost însoţit de familie
Un copil de 2 ani a cazut de la o balustradă a etajului 1 de la un mall din Arad. Micuțul a fost transportat în stare gravă la spital. În momentu tragediei, copilul era alături de familie.
Un copil de aproximativ doi ani a căzut de la etaj în interiorul unui mall din municipiul Arad, sâmbătă seară, iar rănile suferite sunt foarte grave, fiind transportat la un spital din Timişoara.
Potrivit mai multor martori care au sunat la 112, copilul a fost însoţit de familie, dar la un moment dat s-a strecurat pe lângă o balustradă, un spaţiu îngust aflat între balustradă şi un perete, căzând de la înălţime la parterul mall-ului.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj medial SMURD, care a constatat că micuţul era inconştient. După mai multe manevre medicale realizate la faţa locului, medicii au transportat victima în stare de comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, însă de acolo a fost transferat la Timişoara.
"Copilul care a căzut la mall a fost trimis la Timişoara la Neurochirurgie. Pacientul este în stare critică", a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Arad, Simina Roz.
Poliţiştii au preluat cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
sursa foto: specialarad.ro
Citește și:
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
- 10:13 - O nouă avertizare RO-Alert în județul Tulcea! Explozii violente s-au auzit de pe teritoriul ucrainean. 2 aeronave F-16 au fost ridicate
- 10:08 - Realitatea PLUS a cerut rediscutarea deciziei CNA. Avocat: ”Măsura este excesivă. Dacă nu se revocă, mergem în instanță”
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











