Târgul de animale de la Hațeg a fost anulat

tg
Târgul de animale din localitatea hunedoreană Hațeg nu va mai avea loc. Mâine, 5 septembrie, era programată întâlnirea crescătorilor de animale. Din cauza epidemiei de pestă porcină africană acest eveniment a fost ANULAT. Autoritățile locale din Hațeg susțin că târgul nu este autorizat, drept consecință nu va avea loc. În plus, nicio altă manifestare precum expozițiile sau târgurile de animale nu mai sunt permise.
“În urma ședinței din data de 30 august 2018 desfășurată la Prefectura Județului Hunedoara cu participarea reprezentanților primăriilor din județ, a reprezentanților Direcției Sanitare Veterinare și a reprezentanților Prefecturii, în baza notei de serviciu nr.26977/11.07.2018, emisă de Autoritatea Naționala Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, s-a comunicat faptul că nu vor fi organizate nici un fel de târguri, expoziții sau aglomerări de animale, pe perioadă nedeterminată. În acest sens aducem la cunoștința celor interesați că târgul din data de 5 Septembrie, nu este autorizat, în consecință nu se va desfășura”, arată autoritățile locale din Hațeg.
11 județe au fost afectate până acum de pesta porcină africană.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














