Tânăr reţinut de poliţişti, după ce a sustras o sumă de bani dintr-o mașină parcată în zona lacului Cinciş

foto retinut
Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Deva, a ajuns în spatele gratiilor după ce ar fi sustras o sumă de bani dintr-o mașină parcată în zona lacului Cinciș, de lângă Hunedoara. 1.000 de lei ar fi luat din geanta unei tinere. El a fost prins de oamenii legii, în urma unei acțiuni.
„Tânărul a fugit la vederea poliţiştilor, fiind urmărit de aceştia câteva sute de metri, pe mai multe străzi din zona cartierului Dacia, din municipiul Deva. Poliţiştii au stabilit că cel în cauză, la data de 20 august 2019, a sustras 1.000 de lei dintr-un portofel aflat în geanta unei tinere în vârstă de 27 de ani, din municipiul Deva. Geanta fusese lăsată în interiorul unui autoturism parcat în curtea unui imobilul situat în comuna Teliucu Inferior (lacul Cinciș). Tânărul profitat de faptul că nu se aflau alte persoane în preajmă, iar portierele autovehiculului nu au fost neasigurate (încuiate)”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara. Față de tânăr, poliţiştii au luat măsura preventivă a reținerii pentru de 24 de ore, acesta fiind deja introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. În cursul acestei zile, tânărul va fi prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.
Citește și:
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










