Tâlhar prins la Hunedoara

Tâlhar prins la Hunedoara
Acesta este un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Hunedoara, care a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic de un șofer de taxi despre faptul că, în parcul situat în Piața Gării, din municipiul Hunedoara se află un bărbat care declară că i-a fost sustras telefonul mobil, prin exercitarea unor acte de violenţă.
Patrula de ordine publică și echipa operativă care s-au deplasat în cel mai scurt timp la fața locului au identificat persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din comuna Zam, care a declarat că, în jurul orei 04.00, în timp ce se afla pe o bancă situată în parcul din Piața Gării din Hunedoara, ascultând muzică la telefonul mobil, lângă acesta, pe bancă, s-a așezat un bărbat care a venit în acel loc pe o bicicletă. După un timp, bărbatul necunoscut s-a ridicat de pe bancă, i-a luat din mână telefonul mobil persoanei vătămate şi a încercat să părăsească locul, moment în care acesta, pentru a-l împiedica, a prins cu mâna de bicicletă, însă a fost lovit cu o sticlă în zona brațului și apoi cu roata de la bicicletă în zona genunchiului piciorului stâng, după care bărbatul necunoscut a părăsit zona.
Persoana vătămată a fost transportată la U.P.U. Hunedoara pentru îngrijiri medicale, iar poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată (prejudiciul fiind de aproximativ 1.000 de lei).
În urma activităților investigative, telefonul mobil sustras a fost recuperat de către polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale și restituit persoanei vătămate. De asemenea, poliţiştii, în urma unei acțiuni organizate în data de 07.10.2021, au reușit să îl identifice şi pe prezumtivul autor al faptei.
Acesta este un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Hunedoara, care a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore şi depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea dispunerii măsurilor preventive.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celui în cauză.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 07:40 - LOTO - Extragere Specială 22 februarie 2026.Peste 10 milioane de euro în joc la Joker
- 07:36 - Iarna a blocat România. Drumuri închise, zeci de camioane în așteptare și haos pe aeroporturi
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News




_4f88515c25_a3b9209761.webp)






