Un tânăr din județul Hunedoara este cercetat de polițiști, după ce s-a urcat drogat la volan
Un tânăr din județul Hunedoara este cercetat de polițiști, după ce s-a urcat drogat la volan.
Polițiștii de la Rutieră l-au oprit, duminică, în jurul orei 00:30, în trafic. Tânărul se deplasa cu autoturismul pe strada Mihai Eminescu, din orașul Hațeg.
Șoferul, un tânăr în vârstă de 24 de ani, din orașul Hațeg, a fost testat cu aparatul drugtest, care a indicat rezultat pozitiv. Ca urmare, tânărul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor psihoactive.
Sursa: Realitatea de Hunedoara