SISTARE| Locuitorii de pe șase străzi din Deva, fără gaz metan, timp de 12 ore

sistare gaz
Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat, miercuri, 14 noiembrie, pe șase străzi din municipiul Deva.
Potrivit reprezentanților companiei, întreruperea alimentării este necesară pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție. Astfel, începând cu ora 08:00 dimineața, alimentarea cu gaz metan va fi sistată pe străzile Mihail Kogălniceanu, Mihai Viteazu, Ulpia, Aleea Pescarilor, Aleea Muncii şi Calea Zarandului din municipiul Deva.
Conform celor de la Delgaz Grid, reluarea alimentării cu gaze naturale se va face treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil, începând cu ora 20:00.
Locuitorii afectați de sistare sunt rugați ca, după reluarea distribuţiei cu gaze naturale, să supravegheze modul de ardere al acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al companiei la numerele de telefon 0265.200.928 (taxabil) sau 0800.800.928 (gratuit).
Citește și:
- 10:24 - Ministrul Justiției, despre numirea șefilor parchetelor de către Nicușor Dan: „La capătul acestui drum nu sunt mize personale, nume sau orgolii”
- 09:53 - Cum va fi vremea de Paște? Prognoză specială de la meteorologul ANM Radu Ilea
- 09:34 - Membrii CNA, convocați de Mihail Neamțu în urma retragerii licenței Realitatea Plus
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











