Sindicaliștii contestă o decizie a instanței în dosarul insolvenței CEH

instanta_74480600
Sindicatul Muntele contestă decizia Curții de Apel Alba Iulia, în dosarul insolvenței Complexului Energetic Hunedoara (CEH). Instanța a respins cererea de intervenție a sindicatelor, astfel că, deocamdată, doar Sindicatul Muntele a contestat decizia.
“Am depus contestație după ce ne-a fost respinsă cererea de intervenție din dosar”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.Curtea de Apel Alba Iulia a respins, în data de 18 decembrie, apelul declarat de Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA împotriva sentinţei civile nr.8/F/CC din 07 februarie 2017 pronunţată în dosarul nr. 5277/97/2016 al Tribunalului Hunedoara pe care o menţine în totalitate. Prin sentinţa atacată Tribunalul Hunedoara respinsese în 07.02.2017 cererea de deschidere a procedurii generale a insolvenţei formulată de către debitoarea Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA şi a disjuns cererile creditorilor privind deschiderea insolvenţei C.E.H. în dosarul nr. 5075/97/2016 aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara.De asemenea, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca inadmisibile cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către Sindicatul Muntele, Sindicatul Solidaritatea Hunedoara şi Sindicatul S.E. Paroşeni.
Citește și:
- 13:32 - Gheorghe Piperea aruncă bomba: „Hold-up administrativ la CNA! Decizia împotriva Realitatea Plus, un abuz”. Se cere desființarea instituției
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










