Şeful CNAIR dă vina pe ploaie pentru alunecarea de teren produsă pe dealul de la Şoimuş

Şeful CNAIR dă vina pe ploaie pentru alunecarea de teren produsă pe dealul de la Şoimuş
Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, susţine că o nouă alunecare de teren s-a produs pe lotul 4 al autostrăzii A1 Lugoj-Deva, pe dealul de la Şoimuş, din cauza „ploilor abundente, de 45 de zile, fără precedent”.
Declaraţiile şefului CNAIR sunt contrazise de un deputat USR, care afirmă că realitatea e cu totul alta şi că, de fapt, alunecarea iniţială, produsă în octombrie, nu ar fi fost remediată de constructor. „Un fake news grosolan al directorului companiei de drumuri CNAIR - Narcis Neaga privind autostrada Lugoj-Deva. (…) Nu au avut loc ploi abundente, fără precedent, în ultimele 45 de zile. E o minciună sfruntată - vremea a fost mai degrabă uscată și cu precipitații sub media anuală. Nu s-a produs o nouă alunecare de teren. Zona afectată e aceeași, dar s-a început în sfârșit, după aproape 2 luni, degajarea materialului ceea ce evident duce la noi scurgeri. Este incredibil cum poți minți publicul în asemenea hal când lucrurile sunt verificabile ușor - aproape săptămânal sunt filmări din dronă făcute depasionații din zonă. Scopul dezinformării: coaserea cu ață albă a unei explicații privind eșeculde terminare a celor 100km promiși de autostradă”, a scris, într-o postare pe Facebook, deputatul USR, Cătălin Drulă.
Reamintim că, o porțiune din „Dealul Liliecilor”, de la Şoimuş, aflat pe lotul 4 al autostrăzii în construcţie Lugoj – Deva, a luat-o la vale la mijlocul lunii octombrie a acestui an. În declaraţia dată recent la un post de televiziune, directorul CNAIR ar fi afirmat că acea alunecare de teren ar fi fost remediată de constructor şi că o alta s-a produs în acelaşi loc, pe dealul de la Şoimuş. Tronsonul cu pricina este construit de firma UMB Spedition şi se preconizează că şoferii vor putea circula pe acest segment al şoselei de mare viteză prin vara anului viitor.
Citește și:
- 07:21 - România rămâne sub asediul iernii. Ce drumuri sunt blocate și ce porturi rămân închise
- 07:17 - După ce viscolul a făcut prăpăd în țară, meteorologii spun că ne așteptăm la o perioadă de ploi
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News


_4f88515c25_a3b9209761.webp)








