Scandal într-un cartier din Petroşani

scandal
Aseară, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată cu privire la producerea unui scandal, pe strada Venus, din Petroșani.La fața locului au fost direcționate în cel mai scurt timp mai multe echipaje de poliție, care au aplanat conflictul și au stabilit ca, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, a survenit un conflict spontan între doi bărbați din Petroșani (tată si fiu), în vârstă de 50 si 25 de ani si un tânăr din aceeași localitate.Din primele cercetări se pare că cei doi bărbați au aplicat mai multe lovituri tânărului (in vârstă de 22 de ani, vecin de cartier), căruia, în altercație , i-au distrus și telefonul mobil. Pentru aplanarea conflictului, înainte de a sesiza Poliția, a intevenit o tânără de 20 de ani (sora victimei).Cei doi bărbați au ripostat cu amenințări verbale la adresa tinerei, căreia i-au distrus (cu o bâta) autoturismul (parcat in zonă). Agresorii au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Petroșani în vederea efectuării de cercetări, sub coordonarea Parchetului de la lângă Judecătoria Petroșani, in cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de loviri sau alte violențe, distrugere si amenințare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














