“Ro-Alert”, testat în tot județul până miercuri

42427559_2163348433987935_6435251530839883776_n
Sistemul național de avertizare a populației în situații de urgență “Ro -Alert” va fi testat în întreg județul Hunedoara până miercuri, 26 septembrie. Mulți dintre locuitori au început deja să primească alertele încă de vineri.
Alerta se primește pe telefoanele mobile, iar mesajul de testare are următorul conținut: ”Acesta este un mesaj pentru testarea sistemului “Ro-Alert”. Nu se impune aplicarea măsurilor de autoprotecție”, la care se adaugă denumirea instituției care îl emite (Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara, Departamentul pentru Situații de Urgență sau Inspectoratul General pentru Situații de Urgență București).În fiecare diuntre cele trei zile, testarea “Ro-Alert” se desfășoară între orele 10:00-12:00 și 17:00-19:00. Astfel, luni, 24 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara va transmite un mesaj de avertizare către toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. Marți, 25 septembrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență București va transmite mesaje către unitățile administrativ-teritoriale din regiuni formate din două-trei județe și municipiul București. Miercuri, 26 septembrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență București va transmite către toate unitățile administrativ-teritoriale două mesaje: primul, între orele 10:00-12:00, de la sediul Centrului Național de Coordonare a Intervenției, iar al doilea, între orele 17:00-19:0, de la sediul Departamentului pentru Situații de Urgență.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














