Restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, eliminate începând de mâine

Restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva, eliminate începând de mâine
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat că începând de mâine, 28 mai, CNAIR va ridica temporar restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunţat, astăzi, în debutul şedinţei de Guvern de la Palatul Victoria, că începând de mâine, 28 mai, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va ridica temporar restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3 al Autostrăzii Lugoj-Deva.
"Astăzi, situaţia Autostrăzii Lugoj - Deva, parte componentă a coridorului european principal Constanţa - Bucureşti - Piteşti - Sibiu - Nădlac, cu cei 100 de km de autostradă, se prezintă în felul următor: avem 66 de km de autostradă pe care se circulă fără restricţii, avem 21 de km în Lotul 3, unde se circulă cu restricţii de viteză şi de tonaj, avem 4 km din Lotul 2, muzeu în aer liber, sunt finalizaţi în proporţie de 75%, dar nerecepţionaţi şi avem 9 km din Lotul 2, celebra secţiune a urşilor, secţiunea E, nerealizaţi. Obiectivul nostru este să finalizăm lucrările la această autostradă, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă şi fără restricţii. Aşadar, domnule prim-ministru, vă informez că începând de mâine, 28 mai 2020, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va ridica temporar restricţiile de tonaj pe Tronsonul 3, cei 21 de km dintre Holdea şi Ilia", a declarat Bode.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 23:56 - Anca Alexandrescu, critici dure la adresa lui Ilie Bolojan: "Avem nevoie de un guvern care să facă ordine în țară"
- 20:16 - Un obiect exploziv din Al Doilea Război Mondial a explodat la un foc de tabără, în Austria: cinci copii răniți
- 17:14 - Sondaj CURS: Românii cred că Ilie Bolojan trebuie să demisioneze. AUR și PSD rămân în topul preferințelor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














