PROTEJAREA ROMÂNILOR ÎMPOTRIVA APELURILOR TELEFONICE ÎNŞELĂTOARE

PROTEJAREA ROMÂNILOR ÎMPOTRIVA APELURILOR TELEFONICE ÎNŞELĂTOARE
Operatorii de telefonie vor bloca, începând de luni, unele apeluri din afara României
Operatorii de telefonie vor bloca, începând de luni, apelurile din afara României, care afişează în mod fals numere naţionale efectuate în numele unor instituţii publice, bănci sau companii. ANCOM, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, a precizat că măsura are scopul protejării românilor de apeluri înşelătoare.
Cristian Bâcâin are detalii: ”Se urmăreşte reducerea semnificativă a fraudelor prin care un utilizator este apelat în numele unei entităţi oficiale, inclusiv în situaţiile în care datele de contact ale utilizatorilor au fost obţinute în urma unor interacţiuni cu materiale de tip deep fake generate cu inteligenţa artificială.
De asemenea, autoritatea trage atenţie asupra faptului că doar aplicarea acestor măsuri tehnice nu poate duce la eradicarea cazurilor de fraudă, de aceea, utilizatorii sunt încurajaţi să fie în continuare precauţi atunci când primesc apeluri de la numere de telefon suspecte, să nu ofere date personale prin telefon, să-şi actualizeze softurile şi aplicaţiile de pe telefon în mod constant şi să raporteze aceste situaţii către autorităţi.
Citește și:
- 21:42 - Israelul și SUA au atacat Iranul. Ayatollahul Khamenei a fost ucis, iar trupul său a fost recuperat – SURSE israeliene
- 20:24 - Orientul Mijlociu în pragul escaladării: Israel și Statele Unite au atacat Iranul, spații aeriene închise și zboruri anulate
- 19:49 - Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz, prin care trece până la 30% din petrolul mondial
- 12:05 - Risc mare de avalanşă în munţii Bucegi, Făgăraş, Parâng şi Ţarcu-Godeanu. Recomandările salvamontiștilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











