Profesoară bătută de un elev care se uita la filme pentru adulți

agresata
O profesoară din municipiul Vulcan a fost agresată de un elev. Acesta a fost nemulțumit de faptul că profesoara l-a “deranjat” în timp ce se uita la filme pentru adulți în timpul orei. Profesoara a fost bătută și amenințată de elevul de clasa a VII-a.
Incidentul s-a petrecut în toamna anului trecut, însă abia acum a ieșit la lumină drama prin care a trecut profesoara. Luni de zile aceasta a fost amenințată de elev.„Am informat directorul unităţii şi am discutat telefonic cu mama elevului, care a tratat în mod superficial incidentul, aceasta amânând mereu întâlnirea directă şi nu a mai participat la şedinţa cu părinţii. După postarea textului, elevul a absentat şi a revenit la cursuri în 12 noiembrie 2018, lăudându-se colectivului clasei a VII-a cu fapta sa. Deoarece de la prima oră de curs a folosit un limbaj vulgar, am informat părintele, care a venit la şcoală şi l-a luat de la cursuri. Consider că prin postarea ameninţării în mediul on-line, elevul a creat panică atât în rândul colegilor săi cât şi al profesorilor şi prin limbajul său a afectat autoritatea cadrelor didactice. De asemenea, mie mi-a creat o temere, temându-mă pentru integritatea şi chiar viaţa mea şi a familiei mele”, a scris profesoara în plângerea formulată, citată de adevarul.ro.Cu toate acestea, elevul a continuat să provoace scandaluri la şcoală până la un moment dat, când, a bătut-o pe profesoară, dar şi pe o îngrijitoare a liceului.Poliţiştii au deschis, în cauză, un dosar penal pentru lovire sau alte violenţă şi ameninţare.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














