Primarul din Petroșani cere demisia ministrului Educației

ridzi
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, cere demisia Ecaterinei Andronescu, ministrul Educației. Primarul este nemulțumit de faptul că cel mai bun liceu din județul Hunedoara, Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani, va rămâne fără o clasă de matematică-informatică, în urma reformei propuse de ministrul Educației.
În aceeași situație se află și Colegiul Național de Informatică Carmen Sylva din Petroșani, unde se va reduce numărul cifrei de școlarizare."Considerăm acest lucru drept o dovadă în plus a faptului că ministrul Educației, Ecaterina Andronescu nu face altceva decât să "abramburească" sistemul educațional, să fugă de responsabilitatea adoptării unei decizii clare și juste față de cerințele elevilor și părinților din Valea Jiului. Pe cale de consecință, îi solicit doamnei Ecaterina Andronescu să-și prezinte demisia din funcția de ministru al Educației, înainte ca sistemul educațional românesc să ajungă într-un colaps total", a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.În anul şcolar următor în liceele din România vor fi cu 30.400 mai puţine locuri decât anul acesta. Aşa prevede Ordinul privind planul de şcolarizare 2019-2020 emis în cursul zilei de luni, de către ministerul Educaţiei. În locul claselor de liceu, care vor fi tăiate, vor fi create 57.000 de locuri la şcolile profesionale, cu 26.000 de locuri în plus faţă de anul şcolar în curs.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










