O competiție de schi care încheie sezonul de iarnă din județul Hunedoara a avit loc în Retezat. Concursul are o tradiție de 42 de ani și a adunat la start circa 40 de persoane. Tradiţionalul concurs de schi "Cupa Bolovanu" s-a desfăşurat în partea superioară a Văii Pietrele din Retezat.
[gallery ids="64954,64955,64956"]Participanţii, circa 40 persoane, s-au bucurat de un timp frumos şi de zăpadă de primăvara care mai persista în centrul Retezatului. "Cupa Bolovanu" a fost iniţiată în urmă cu 42 de ani de un grup de salvamontişti şi alpinişti care au venit la schi în Retezat, cu ocazia zilei de 1 Mai. Deoarece nu există un premiu stabilit dinainte, unul dintre participanţi a luat un bolovan dintr-un pârâu şi l-a decretat că fiind trofeul învingătorului, iar tradiţia s-a păstrat până în prezent.Această competiție închide oficial sezonul de iarnă din județul Hunedoara. Concursul s-a ţinut la peste două mii de metri altitudine şi a fost organizat de Serviciul Public Judeţean Salvamont Hunedoara şi Asociaţia de Turism Retezat.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News















