Organizația municipală a PNL Lupeni a pierdut un membru important. Chiar președintele organizației de femei a PNL Lupeni, Mihaela Cazacu a demisionat din cadrul formațiunii politice și s-a înscris în Partidul Social Democrat.
„Lucrurile merg într-o direcţie foarte bună, municipiul Lupeni se află într-un amplu proces de reconstrucţie şi modernizare şi am decis să mă alătur echipei PSD pentru a-mi aduce contribuţia la punerea în practică a
acestor proiecte benefice pentru comunitatea noastră”, a declarat Mihaela Cazacu, fost președinte al organizației de femei a PNL Lupeni, actualmente membru PSD Lupeni.
Pentru organizația PSD Lupeni, Mihaela Cazacu este un câștig. Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni susține că orice persoană care poate contribui la dezvoltarea formațiunii politice este binevenită.
“În calitate de preşedinte al Organizaţiei PSD Lupeni mă bucur pentru fiecare om care vine alături de echipa noastră. Doamna Cazacu Mihaela este doar unul din oamenii care s-a alăturat echipei noastre, dânsa a venit alături de noi de mai multă vreme, dar nu am dorit să fac public acest lucru, echipa PSD Lupeni este una foarte puternică şi îi vom primi alături de noi pe toţi cei care doresc să ni se alăture”, a declarat Cristian Resmeriță, președintele PSD Lupeni, dar și senator de Hunedoara.
Un astfel de fenomen de migrație de la PNL spre PSD a mai avut loc și înaintea alegerilor parlamentare din anul 2016.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News















