Planuri și proiecte pentru localnicii dintr-un cartier mărginaș al municipiului Vulcan

gal vulcan
Planuri și proiecte pentru localnicii dintr-un cartier mărginaș al municipiului Vulcan. Conform graficului de activități al lunii noiembrie, echipa Grup de Acțiune Locala (GAL) municipiul Vulcan și-a continuat seria întâlnirilor dintre reprezentanții Primariei municipiului Vulcan – beneficiar al proiectelor POR/POCU din cadrul Strategiei de Dezvoltare a municipiului Vulcan, cu reprezentanții comunităților vizate, în vederea discutării fișelor de intervenții din Zonele Urbane Marginalizate (ZUM).
În acest sens, a avut loc întâlnirea cu cetățenii din zona Crividia, aceștia fiind invitați să-și exprime punctul de vedere cu privire la proiectele ce vor fi implementate în această zonă, prin intermediul proiectului european accesat de GAL Vulcan.”Crividia beneficiază alături de celelalte zone incluse în Strategie, de câteva măsuri de intervenție, menite să crească standardul de viață al locuitorilor. Întâlnirea dintre reprezentanții Primăriei, cei ai GAL Vulcan și cetățenii din Crividia a avut ca scop, informarea acestora despre ceea ce urmează să se realizeze în 2019”, a precizat Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan. Astfel, conform Strategiei realizate de GAL Vulcan, pentru acest cartier sunt prevăzute proiecte pentru amenajarea de locuri de joacă pentru copii și refacerea infrastructurii rutiere și pietonale, din Crividia până pe strada Teodoara Lucaciu, pe o lungime totală de 3800 m.
Citește și:
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
- 15:40 - CNA a respins solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS - LIVE TEXT
- 14:59 - UEFA, decizie decizie de ultim moment după moartea lui Mircea Lucescu pentru meciurile din Champions League
- 14:47 - Urmărire ca-n filme în trafic, în Argeș: tânăr prins după 25 km, fără permis și băut
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










