Peste 250 de poliţişti hunedoreni, la datorie de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

foto 1
Peste 250 de poliţişti hunedoreni vor fi la datorie, pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică. Oamenii legii vor acţiona pentru prevenirea faptelor antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.
Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara a instituit o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică, în perioada premergătoare Sărbătoririi Adormirii Maicii Domnului şi pe timpul acesteia, îndeosebi în intervalul 15 – 18 august. Astfel, peste 250 de poliţişti din structurile operative ale IPJ Hunedoara (ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, transporturi, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase etc.) vor acţiona, zilnic, atât pentru îndeplinirea responsabilităţilor necesare asigurării unui climat public de ordine şi siguranţă, cât şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în localităţile unde se vor desfăşura manifestări religioase, culturale şi artistice.

Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














