NUMĂR RECORD DE DOSARE, ÎN INSTANȚELE DIN ROMÂNIA

NUMĂR RECORD DE DOSARE, ÎN INSTANȚELE DIN ROMÂNIA
Sistemul judiciar funcționează în prezent cu un deficit de judecători
Volumul cauzelor nou-intrate în instanțele din România a crescut constant în ultimii ani, ajungând în 2024 la un total de 2.500.002 dosare, potrivit datelor publicate de Consiliul Superior al Magistraturii.
Creșterea volumului de muncă este una semnificativă, de 31,38% față de anul 2020, când au fost înregistrate 1.902.866 de dosare.
CSM avertizează că această realitate nu a fost însoțită de o suplimentare proporțională a schemelor de personal.
Sistemul judiciar funcționează în prezent cu un deficit de judecători estimat la aproximativ 17%, avertizează Consiliul.
La cele peste 2,5 milioane de dosare nou intrate în 2024 se adaugă și stocul de dosare deja aflate pe rol, ceea ce pune o presiune imensă asupra instanțelor.
"O astfel de presiune asupra sistemului judiciar nu doar că generează întârzieri în soluționarea cauzelor, dar erodează încrederea publică în capacitatea statului de a proteja drepturile și interesele cetățenilor, afectând în mod profund buna funcționare a societății", menționează CSM.
În funcție de volumul de dosare raportat la schema de personal, cele mai încărcate instanțe din România sunt Judecătoria Urziceni (2.209), Judecătoria Segarcea (2.011), Judecătoria Bolintin Vale (1.955), Judecătoria Beclean (1.941), Judecătoria Cornetu (1.887), Judecătoria Buftea (1.883), Judecătoria Rupea (1.858), Judecătoria Luduș (1.821), Judecătoria Oltenița (1.795) și Judecătoria Sânnicolau Mare (1.790).
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:42 - Primul weekend cu temperaturi de vară din acest an. Noile date de la ANM-VIDEO
- 08:07 - Alertă maximă în România. Fragmente de dronă căzute în Galaţi. Pericol de explozie, mai mulți oameni evacuați FOTO/VIDEO
- 22:01 - Criză la pompe: stații fără motorină după ieftiniri record, apoi scumpiri bruște de până la 50 de bani pe litru
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














