Noua telecabină spre Cetatea Deva, inaugurată în toamnă

Noua telecabină spre Cetatea Deva, inaugurată în toamnă
Telecabina veche de la Cetatea Deva a fost oprită în noiembrie 2021 pentru a fi înlocuită cu o alta nouă
Noua telecabină de pe Dealul Cetăţii Deva, cu o capacitate dublă faţă de vechiul echipament, va fi inaugurată în această toamnă. Lucrările sunt avansate, a anunţat marţi primarul municipiului Deva, Florin Oancea. Investiţia are o valoare de peste 15 milioane de lei.
Telecabina veche de la Cetatea Deva a fost oprită în noiembrie 2021 pentru a fi înlocuită cu o alta nouă, ca parte a unui program de investiții dedicat sistemului de transport pentru turiști. Noua telecabină va fi inaugurată în toamna acestui an potrivit ultimelor estimări ale administrației locale. Telecabina este montată deja pe actuala cale de rulare, iar acum se lucrează la partea de infrastructură și la stațiile de plecare și de sosire, spune primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
“În toamna acestui an 2022 se vor finaliza lucrările. Noua telecabină, cu o capacitate de 30 de locuri, este deja montată pe șina de rulare. S-a finali au finalizat lucrările la stația de sosire, deci ra citate și au început lucrările la stația de plecare. Noi sperăm ca undeva în la final de lună septembrie început de luni octombrie să finalizăm aceste lucrări” spune Florin Oancea.
În paralel, pe Cetatea Deva se lucrează și la reabilitarea Incintei 1 adică partea de sus a monumentului istoric. Investiția este finanțată din fonduri europene și este prevăzută să fie gata anul viitor.
În prezent, accesul pe Cetatea Deva se poate face pe jos, pe unul dintre cele 3 trasee marcate prin pădurea de pe Dealul Cetății. Urcușul nu durează mai mult de 45 de minute
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 11:40 - Armistițiul temporar calmează piețele. Petrolul se ieftinește puternic: este cea mai mare scădere din ultimii 6 ani
- 11:25 - Alexandra Păcuraru, despre decizia CNA de a închide Realitatea PLUS: „Nu mai există democrație când închid gura opoziției. Vom lupta cu fruntea sus!”
- 10:42 - Ștefăniță Avrămescu (AUR), despre închiderea Realitatea PLUS: „CNA-ul vrea o presă obedientă, dependentă, care să nu deranjeze și să nu pună întrebări”
- 10:17 - Omagiu pentru Mircea Lucescu. Sicirul legendarului antrenor, depus azi la Arena Națională- programul complet al ceremoniilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











