Municipalitatea din Deva intenționează să se împrumute, cu 4,4 milioane de lei, de la Ministerul Finanțelor

Primaria Deva
Municipalitatea deveană are în plan contractarea a două împrumuturi de la Ministerul Finanțelor Publice. Banii vor fi utilizați pentru asigurarea furnizării energiei termice în sezonul rece, precum și pentru acoperirea unor cheltuieli necesare unor proiecte cu finanțare europeană. Consilierii locali urmează să se pronunțe dacă sunt sau nu de acord cu această propunere în ședința extraordinară a CL Deva, ce va avea loc mâine, 23 octombrie.
Este vorba despre un împrumut, în valoare de aproximativ 3,2 milioane de lei, luat pe o perioadă de maximum cinci ani, ce se dorește să fie utilizat pentru acoperirea cheltuielilor necesare finalizării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană.
„Ținând seama de faptul că, la această dată, Municipiul Deva are semnate șase contracte pentru proiectele cu finanțare din fondurile externe nerambursabile de la Uniunea Europeană din perioada de programare 2014-2020, iar valoarea totală a acestora este de 24.627.693,85 de lei, din care 3.244.364 de lei, reprezentând valoarea cofinanțării eligibile a beneficiarului, respectiv valoarea neeligibilă inclusiv TVA, iar bugetul local nu dispune de resurse finannciare din veniturile proprii pentru asigurarea cofinaațării, respectiv cheltuielilor neeligibile (...) supun comisiilor de specialitate și plenului Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 3.244.364 de lei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre ce urmează să fie supus la vot consilierilor locali. Celălalt credit are o valoare de 1,2 milioane de lei și ar urma să fie contractat, pe o perioadă de maximum trei ani, pentru „finanțarea cheltuielilor curente în vederea asigurării furnizării energiei termice în sezonul rece 2018 -2019”.
Citește și:
- 13:21 - CNA analizează solicitarea de rediscutare privind retragerea licenței Realitatea PLUS, la ora 13:30
- 13:15 - George Simion: "Decizia închiderii Realitatea e motivată politic. E un atac la democrație"
- 12:35 - Audiență record pentru Realitatea PLUS după decizia CNA: Rămânem alături de voi
- 11:45 - Realitatea PLUS a depus la Curtea de Apel acțiunea împotriva deciziei CNA. Avocat: Retragerea licenței era o chestie prestabilită înainte de ședință -VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News










