Actualitate· 2 min citire

Mobilizare generală în România în valul 6 de coronavirus - Spitalele militare din țară au redeschis secțiile COVID-19

3 aug. 2022, 21:23
Mobilizare generală în România în valul 6 de coronavirus - Spitalele militare din țară au redeschis secțiile COVID-19

Mobilizare generală în România în valul 6 de coronavirus - Spitalele militare din țară au redeschis secțiile COVID-19

Realitatea de HunedoaraArticol scris de Realitatea de Hunedoara

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara a redeschis Sistemul Modular Medical de Izolare și Tratament Timișoara

Valul 6 de coronavirus din România a redeschis secțiile COVID-19 din spitalele militare din mai multe județe. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale.

Direcția medicală a MApN, având în vedere creșterea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 la nivel național, a dispus unităților sanitare din subordine verificarea capabilităților de suport COVID-19, pentru a permite reoperaționalizarea promptă a acestora, în termen de maximum 72 ore de la solicitare și obținerea autorizațiilor necesare pentru sprijinirea eforturilor autorităților locale și centrale de limitare a răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, a transmis miercuri Ministerul Apărării Naționale.

În plan intern, Direcția medicală a MApN a dispus luarea tuturor măsurilor necesare pentru limitarea numărului de infectări la toate structurile din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Trei spitale militare redeschid sectoarele pentru tratarea pacienților cu COVID-19. Este vorba de cele din Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara, care își redeschid secțiile pentru tratarea pacienților bolnavi de Covid-19.

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu își redeschide joi, 4 august, sectorul pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-CoV-2, având la dispoziție cinci paturi.

De asemenea, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca a redeschis, din 23 iulie, sectorul Covid-19 cu cinci paturi, ocupate în totalitate în prezent.

La solicitarea prefecturii și a DSP Timiș, și Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara a redeschis Sistemul Modular Medical de Izolare și Tratament Timișoara din 22 iulie. Numărul de pacienți a crescut progresiv până la 19 pacienți internați în prezent.

Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” Timișoara, în contextul creșterii numărului de cazuri de infectare COVID-19, a pregătit 30 de paturi conectate la oxigen medical cu flux înalt în cadrul Sistemului Medical Modular de Izolare și Tratament pentru asigurarea asistenței medicale persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2

În ultimele 24 de ore au fost raportate 9.106 de cazuri și 41 decese ,iar marți a fost înregistrat cel mai mare număr de infectări din acest val 6 - 11.696, dar și 38 de decese, potrivit datelor transmise oficial de Ministerul Sănătății.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News

Economie

Mai multe știri din Actualitate