Marş de solidaritate spontan cu minerii autoblocaţi în subteran la Lupeni

Marş de solidaritate spontan cu minerii autoblocaţi în subteran la Lupeni
Minerii sunt nemulţumiţi iar 96 dintre cei de la Mina Lupeni s-au blocat în subteran,
Câteva sute de persoane au luat parte joi seara, în municipiul Lupeni, la un marş de solidaritate spontan cu cei aproape o sută de mineri care protestează, de 48 de ore, în subteranul minei din localitate, nemulţumiţi de întârzierea salariilor.
Potrivit senatorului Cristian Resmeriţă (PSD), unul dintre participanţii la marş, manifestaţia s-a constituit spontan, fiind prezenţi mineri, soţii ale celor din subteran, pensionari mineri şi alţi locuitori ai oraşului.
În contextul protestului din subteran, parlamentarul social-democrat a acuzat conducerea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) de lipsă de transparenţă în comunicarea deciziilor referitoare la soluţiile prin care conflictul din minerit ar putea fi soluţionat.
"Cei care conduc acum mineritul nu comunică şi păstrează informaţia pentru ei. Cei din conducerea CEH sunt lipsiţi de transparenţă. Pe vremea PSD oamenii erau ascultaţi şi nu s-a întâmplat ca salariile să fie întârziate. Oamenii sunt revoltaţi", a spus senatorul Cristian Resmeriţă.
În opinia sa, ministrul Energiei, Victor Popescu, ar fi trebuit să fie prezent în Valea Jiului pentru a-i asculta pe mineri şi a dezamorsa conflictul.
Pe de altă parte, liderii minerilor au anunţat joi seara că protestul de la Lupeni continuă, oamenii aflându-se în subteran de mai bine de 48 de ore.
O delegaţie formată din mai mulţi sindicalişti, condusă de preşedintele executiv al Sindicatului "Muntele", Alin Sîn, şi administratorul special al CEH, Cristian Roşu, se află la Bucureşti. Aceştia vor avea o întâlnire, vineri dimineaţa, cu ministrul Energiei pentru a identifica soluţiile prin care salariile minerilor din Valea Jiului ar putea fi plătite mai devreme de 26 februarie, termenul anunţat de conducerea CEH.
Minerii sunt nemulţumiţi iar 96 dintre cei de la Mina Lupeni s-au blocat în subteran, după ce au fost informaţi că salariile, pe care trebuiau să le încaseze pe 15 februarie, vor întârzia până pe 26 februarie.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










