Mai multe controale la firmele care exploatează lemnul s-au lăsat cu amenzi

Mai multe controale la firmele care exploatează lemnul s-au lăsat cu amenzi
În cadrul acţiunii, poliţiştii au stabilit că reprezentanții unei societăţi comerciale dețineau în depozitul firmei,
Polițiștii Biroului Combaterea Delictelor Silvice din cadrul I.P.J. Hunedoara, cu sprijinul unui reprezentant al Gărzii Forestiere Timișoara, au efectuat un control privind modul de exploatare, gestionare, comercializare și transport al materialelor lemnoase, de către diferite persoane fizice și juridice de pe raza comunei Pui.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au stabilit că reprezentanții unei societăţi comerciale dețineau în depozitul firmei, fără proveniență legală, un volum de 9,38 mc lemn rotund (rășinoase). Prin urmare, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei și a fost dispusă măsura complementară de confiscare a volumului de 9,38 mc de material lemnos.
De asemenea, în urma controlului efectuat în teren, poliţiştii au constatat nereguli privind modul de exploatare al masei lemnoase contractate, respectiv operatorul economic nu a respectat obligativitatea de a amplasa panoul cu datele tehnice ale partizii aflate în lucru, în platforma primară.
În cauză, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














