La Sarmizegetusa Regia se vor amenaja refugii pentru vizitatori

69260332_2387865961301925_4611327392953139200_n
Investiţii noi la Sarmizegetusa Regia, din Munţii Orăştie. În zona sitului arheologic se vor amenaja refugii pentru turiştii care vizitează cetatea dacică.
Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii judeţeni au aprobat nota conceptuală şi tema de proiectare pentru obiectivul de investiţii “Realizarea unor intervenţii temporare (adăposturi provizorii pentru oameni, toalete ecologice, montarea a două panouri fotovoltaice, completarea cu pământ a suprafeţelor erodate de ploi, montarea unor borne topografice şi realizarea unui sondaj geotehnic” în situl arheologic Sarmizegetusa Regia.
Concret, prin proiectul aprobat de CJ Hunedoara, se vor monta două adăposturi temporare. Unul dintre acestea va fi poziționat la nord de Templul circular mic și templele patrulatere. Acesta va înlocui adăpostul actual, o structură improvizată care poate asigura protecția unui număr de maximum patru persoane. Cel de-al doilea adăpost va fi poziționat în apropierea drumului pietonal de acces, în curba cea mai pronunțată a acestuia (în a doua treime a drumului). "Schimbarea rapidă a condițiilor meteorologice înregistrată în sit impune astfel de adăposturi, cu atât mai mult cu cât pentru a traversa situl de la un capăt la altul trebuie parcurși aproximativ 1,5 kilometri, iar diferența de altitudine depășește 100 metri”, arată reprezentanţii CJ Hunedoara.
De asemenea, în apropierea accesul în sit vor fi amplasate toalete ecologice, pubele pentru depozitarea gunoiului, precum şi panouri fotovoltaice, amplasate în apropierea postului de jandarmi şi a casei de bilete, în continuarea panoului existent.
Investiţia este estimată la 190.000 de lei fătă TVA şi se va realiza din bugetul Consiliului Judeţean Hunedoara.
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










