Judecătorii bulgari au decis: Ce se întâmplă cu Elena Udrea

Judecătorii bulgari au decis: Ce se întâmplă cu Elena Udrea
Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, până la extrădarea sa, a decis, joi, Curtea de Apel din Sofia.
Elena Udrea rămâne în arest în Bulgaria, până la extrădarea sa, a decis, joi, Curtea de Apel din Sofia.
Judecătorii au respins recursul acesteia la decizia de arestare preventivă.
Totodată, magistrații bulgari au respins și actele medicale depuse la instanță de avocații Elenei Udrea. Judecătorii au precizat că aceste acte nu indică faptul că rămânerea în arest va accentua problemele medicale pe care ea le are.
Așadar, Elena Udrea va rămâne în arest preventiv în Sofia până în 19 aprilie, când se va decide dacă va fi sau nu extrădată. În legătură cu acest aspect, autoritățile din Bulgaria așteaptă de la cele din România precizări legate de regimul de detenție, după ce Elena Udrea a susținut că nu vrea să revină în țară tocmai din cauza acestor condiții.
Fostul ministru al Turismului are mandat european de arestare și a fost prinsă la sfârșitul săptămânii trecute în Bulgaria, după ce a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute.
Sursa photo: INQUAM PHOTOS/ Octav Ganea
Sursa: Mediafax
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














