Insolvența CEH ar fi anulat o parte din drepturile angajaților

darius campean
Acordarea drepturilor prevăzute de contractul colectiv de muncă angajaților Complexului Energetic Hunedoara s-ar fi aflat sub semnul întrebării dacă societatea ar fi intrat, din nou, în insolvență. Cel puțin asta declară Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele, cel care a depus o cerere de intervenție în dosarul insolvenței societății energetice.
“Toate acțiunile mele au fost pentru a prelungi producția de cărbune. Noi vom face cereri de intervenție de câte ori sunt lezate interesele membrilor noștri de sindicat. Exista un risc foarte mare să revenim la o situație de insolvență. Noi am mai trecut prin lucruri de genul acesta și știm că asta înseamnă o funcționare cu probleme și drepturi din contractul colectiv de muncă uneori neacordate. Vom interveni de câte ori considerăm că există un pericol în a fi lezate interesele angajaților pe care îi reprezentăm”, a declarat Darius Câmpean, președintele Sindicatului Muntele.La prima intrare în insolvență a Complexului Energetic Hunedoara primul contract denunțat de către administratorul judiciar a fost chiar contractul colectiv de muncă. Atunci, minerii și energeticienii au rămas fără o serie de drepturi prevăzute de document.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:53 - Ultramaratonistul Adrian Șovea, lovit de o mașină în timpul cursei caritabile de 2.800 km
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














