Inocența copiilor văzută prin ochii unui tânăr
Pasionat de arta fotografică. În acest fel poate fi descris tânărul Răzvan Râșnoveanu, elev al Colegiului Național Mihail Eminescu, în clasa a XI a, care din plăcere și curiozitate a deprins tainele artei fotografice. Totul a început ca o joacă dar în scurt timp s-a transformat într-o adevărată pasiune. Despre primele momente când a luat contact cu aparatul foto ne spune chiar el.

„Totul a început în vară unde eram ca voluntar și m-am gândit să îmi iau un aparat foto și am început să îi dau de cap. Nu am avut internet sau tutoriale. Am luat totul de la zero și până la urmă a început să îmi placă. Am învățat singur iar lucrul care îmi era cel mai la îndemână pentru a face fotografii, erau expresile copiilor și natura. Expoziția de azi este bazată pe copii și inocența lor și am încercat să le surprind cât mai multe expresii și figuri amuzante. Pentru că este o pasiune voi continua și pe viitor”, a povestit Răzvan Râșnoveanu, tânărul fotograf.
[gallery ids="67505,67506"]Toate fotografiile realizare de Răzvan descriu, fără cuvinte, expresiile și sentimentele copiilor. La expoziția tânărului au participat atât colegi, cât și profesori de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Petroșani.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
- 11:04 - Ploi torențiale și vijelii în mai multe județe
- 10:24 - Statul le-a cerut banii pe alocație înapoi, după ce le-a murit copilul!
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














