Incident sinistru în județul Hunedoara. Un copil a ucis în bătaie doi cățeluși, cu o cruzime extremă

Incident sinistru în județul Hunedoara. Un copil a ucis în bătaie doi cățeluși, cu o cruzime extremă
Poliția Hunedoara a anunțat că a deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor
Poliția Hunedoara a anunțat că a deschis un dosar penal pentru uciderea animalelor după ce un copil de 12 ani a ucis în bătaie doi câini. Incidentul a avut loc în urmă cu doi ani, iar Poliția spune că s-a seizat acum pentru că marți au apărut în mediul online imagini.
"La data de 6 iunie 2022, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Hunedoara s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea unei fapte de natură penală, în urma unei postări în mediul online, în care se observă că doi câini sunt loviți în mod repetat şi ulterior uciși de către un minor”, a transmis, marți, Poliția Județeană Hunedoara.
În urma verificărilor făcute la faţa locului poliţiştii au stabilit că un copil de 12 ani, din comuna Turdaş, a lovit în mod repetat cei doi câini, iar în urma loviturilor animalele au decedat.
Fapta ar fi fost săvârșită în anul 2020 și înregistrată cu telefonul mobil de un alt minor. Băiatul vinovat va fi supus unei expertize psihiatrice. Părinții acestuia au scăpat de amendă, întrucât s-a prescris termenul de aplicare a acesteia.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 18:58 - Mitul „administratorului model” Ilie Bolojan, spulberat de Curtea de Conturi
- 16:54 - Reacția lui Raed Arafat după ce un medic a fost agresat într-un spital din Maramureș
- 16:50 - Viscolul închide drumuri și lasă localități fără electricitate
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News
_4f88515c25_a3b9209761.webp)










