Actualitate· 1 min citire

IGPR: Peste 160 de testări pozitive în rândul șoferilor, efectuate de polițiști în noaptea de 1 spre 2 mai

2 mai 2026, 12:13
Actualizat: 2 mai 2026, 12:13
Controale IGPR

Controale IGPR

Articol scris de Realitatea de Hunedoara
Sursă: realitatea.net

Polițiștii rutieri au efectuat noaptea trecută peste 160 de testări pozitive în rândul șoferilor, în cadrul unei acțiuni, la nivel național, pentru combaterea conducerii sub influența alcoolului sau substanțelor interzise, a informat sâmbătă IGPR.

Astfel, în cadrul acțiunii desfășurate în noaptea de 1 spre 2 mai, au fost testați pozitiv, pentru consumul de alcool, 149 de conducători auto, dintre care 103 au avut o concentrație de sub 0,40 mg/l alcool în aerul expirat, iar 46 au avut-o peste 0,40 mg/l.

De asemenea, în privința consumului de substanțe interzise, au fost testați pozitiv 18 conducători auto, în timp ce, în județul Neamț, unul dintre participanții la trafic a refuzat testarea cu aparatul din dotare.

În cadrul activităților, în județul Bihor, polițiștii au reținut un conducător auto pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, precizează IGPR. AGERPRES

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate