Hunedoara: Explozie urmată de un incendiu la internatul unui liceu din oraşul Călan

Hunedoara: Explozie urmată de un incendiu la internatul unui liceu din oraşul Călan
Incidentul din cauza unei acumulări de gaze care s-a produs în una dintre camerele imobilului,
O explozie, urmată de un incendiu, s-a înregistrat la internatul unui liceu din oraşul Călan, focul fiind limitat imediat datorită intervenţiei prompte a unui voluntar care îşi desfăşoară activitatea la Detaşamentul de pompieri din municipiul Hunedoara, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
Incidentul din cauza unei acumulări de gaze care s-a produs în una dintre camerele imobilului, fără să fie semnalate victime omeneşti.
Cinci persoane au fost evacuate în urma intervenţiei pompierilor militari din Hunedoara şi Bretea Română.
"Din fericire, un voluntar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit, fără să stea pe gânduri, cu un stingător, reuşind să lichideze incendiul. La sosirea forţelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat cinci persoane din interiorul imobilului", a precizat ISU Hunedoara.
O femeie care se afla în clădire a primit asistenţă medicală din partea echipajului de la Ambulanţă, deoarece a suferit un atac de panică.
Sursa: Realitatea de Hunedoara
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 13:52 - Bogdan Hossu spulberă noua lege a salarizării. ”Sporurile pentru condițiile de muncă au scăzut” -VIDEO
- 13:24 - Cristian Mungiu a câștigat un premiu important la Cannes, cu filmul Fjord
- 11:27 - Trei coliere de aur de peste 300 de grame şi vechi de 3000 de ani, descoperite în Prahova
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News














