Guvernul a modificat repartizarea pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru plata în luna septembrie a drepturilor salariale

Guvernul a modificat repartizarea pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru plata în luna septembrie a drepturilor salariale
Actul normativ prevede introducerea unei norme derogatorii
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă care va permite modificarea repartizării pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru plata în luna septembrie a anului curent, la termenul stabilit potrivit legislaţiei în vigoare, a drepturilor salariale pentru ordonatorii principali de credite.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru încadrarea în limitele de cheltuieli de personal pentru trimestrul al III-lea al anului curent, actul normativ prevede introducerea unei norme derogatorii de la prevederile articolului 18 alineat (3) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care să se aplice în anul 2023 şi care să autorizeze Ministerul Finanţelor să aprobe modificarea prevederilor trimestriale ale ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, la titlul "Cheltuieli de personal", fără îndeplinirea condiţionalităţii prevăzute la alineat (4) şi (5) ale aceluiaşi articol.
AGERPRES
Citește și:
- 16:06 - Scandal uriaș după Barcelona – Atletico: catalanii vor plângere la UEFA împotriva lui Istvan Kovacs
- 15:36 - Doliu în lumea filmului: actorul Michael Patrick din „Game of Thrones” a murit la doar 35 de ani
- 15:32 - GOLD FM nu se închide. Instanța a decis în urmă cu puțin timp
- 15:20 - România își ia rămas bun de la legendarul Mircea Lucescu. ”Il Luce”, omagiat pe Arena Națională -LIVE TEXT
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Hunedoara și pe Google News











